Divorţu-n lumea mondenă

Cum ştiţi toţi, sunt cam dilie,
Poate c-a mea meserie
Îmi dă boala asta grea...
Sau aşa e firea mea...
Nu am timp să mă gândesc
Acum vreau să povestesc
Despre astă modă veche
Ce ne grohăie-n ureche,
Retina ne-o otrăveşte,
Sau, s-o spun pe româneşte:
Divorţu-n lumea mondenă,
Ca şi drogu' scurs în venă,
Ne-aduce-n viaţă tam-tam
La litru, la kilogram,
Kilometri..., ani de zile...
Pe milioane de file
De ziare şi reviste,
Mai vesele sau mai triste,
Tabloide deochiate
Cu fetiţe dezbrăcate
Sau îmbrăcate sumar,
Ce ne fac viaţă calvar
Şi totuşi, mulţi le privim,
Le-apreciem şi slăvim
Ca pe nişte zâne bune.
Lume, lume şi iar lume!
Zâne ce se bat pe-averi
Rătăcite-ntre puteri,
Zâne pline de splendoare
Cu suflet de vrăjitoare,
Ascunse sub fond de ten,
Cu păr blond, roşcat, şaten
Tari în gură sau în spate,
Făcându-şi publicitate
Chiar şi când merg la closet
Noi aflăm al lor secret,
Răcnete sau... ce-or mai fi,
Se-află tot în zori de zi
Şi-apoi iese şi-o manea
Altfel nici nu se putea...
Fără un păduche-n frunte,
Timpanul să n-il încânte...
Că doar e obişnuit
Cu veşnicul grohăit.